Editorial: Tânăr și neliniștit în mișcare

Salvare sau statornicie? Un bancher bun sau un președinte fără experiență? Curaj fără eschivări sau noncoformism greu de digerat pentru statutul de președinte al țării lui Napoleon? Ce au votat francezii în data de 7 mai, în duminica șansei de a schimba drastic Franța terorizată într-o țară de rasă pură și rasistă, sau de a menține sistemul hollandez în mișcare.

Ei bine, francezii au mers pe mâna celui mai puțin extremist în practică. Emmanuel Macron joacă rolul președintelui boboc, fără experință electorală și a bancherului care a avut o premoniție înainte de a sări cu capul în mocirla campaniilor eletorale. A simțit că Franța ar putea gusta direcția social liberală, internaționalistă și axată pe economia franceză.

Înainte ca economistul să fi câștigat, a trebuit să parcurgă tainele campaniilor pline de promisiuni și imgini curate.  A început promițător. Nimic nou sub soare prin practica furatului de slogane, așa zisului furt intelectual despre care vorbea Dragnea al nostru în campania parlamentară, când susținea că liberalii i-au furat sloganul- Îndrăznește să crezi în România!. Dacă în Românica s-ar practica șterpelitul de idei, de ce în Franța civilizată politic, nu am putea întâlni această mișcare specific politică? Un fel de furt de genul, doar că ceva mai light în țara civilizaților terorizați l-a comis și Macron, un furt de orientare ideologică mai degrabă. Dacă contracandidata lui susținea în campanie că e naționalistă, bancherul de 39 de ani și-a făcut bine calculele și i-a ieșit rezultatul corect = patriotism. S-a gândit că dacă reprezintă și latura patriotică a francezilor, naționaliștii lui Le Pen vor trece baricadele de partea lui. În ceea ce privește imaginea impecabilă de campanie sau trecutul nepătat de pete care nu ies în mașina de spălat a electoratului, Macron a pornit cu un alt handicap. O soție care i-a fost profesoară și care e mai în vârstă cu 25 de ani decât el a reprezentat de-a lungul campaniei o pată în fișa disciplinei lui Macron. Un defect în imaginea unui viitor președinte, un anti-exemplu, un sterotip care funcționează perfect într-o lume politică pe care oamenii o tratează cu prejudecăți. Totuși, se pare că nonconformismul, antirasismul, internaționalismul și tinerețea fără de bătrânețe nu au fost niște defecte atât de marcante pe cât păreau la început de campanie. Cel puțin 66% din francezi nu le-au considerat astfel.

Amândoi candidații oferereau o alternativă la alternanță, doi candidați anti-sistem și din afara vreunui  partid politic tradițional. Totuși, lipsa de experiență și de notorietate în campanii electorale a avut de câștigat în competiția orientărilor politice. Macron a avut de câștigat și de pe urma handicapurilor naționaliste. Le Pen, pe durata campaniei a fost o forță supremă în curs de demolare a democrației și de promovare a rasismului. În schimb, economistul a câștigat detașat alegerile prezidențiale în ciuda unui scandal cibernetic care a furnizat informații legate de campania electorală, în ciuda relației ex student și profesoară.

Ce a urmat însă după succesul președintelui în mișcare oferă șansa de a avea în continuare dubii în ceea ce îl privește pe acest președinte al cifrelor. Au avut loc proteste violente orientate împotriva capitalismului și împotriva trecutului de ministru al lui Macron. Oamenii au ieșit în stradă pentru a contesta reforma pieței muncii  introdusă de guvernarea socialistă şi redactată de Macron pe când se afla la conducerea Ministerului Economiei.

Ce au votat francezii în data de 7 mai 2017? Cumva au votat răul mai mic, exact ca România protestelor. Au votat împotriva unui sistem anti-european, unui sistem drastic, național socialist, dar care promitea să salveze Franța de cancerul terorizării pe care îl promitea Le Pen. Pe viitor, Macron trebuie să demonstreze că francezii au votat mișcarea radical centristă cu scopul de a înlătura nemulțumirea față de economie, sila și frica de terorism și imigranți. Francezii vor securitate, o securitate economică și anti-teoristă pe care tânărul de 39 de ani trebuie să o îndeplinească și pe gustul celor naționaliști. Nu o fi o soluție, dar e începutul unui rău mai mic.

Beatrice Bungo

680658504

NAPLES, -, ITALY – 2017/05/09: Craftsman Gennaro Di Virgilio has made the statuette of the newly-elected President of the French Republic Emmanuel Macron. (Photo by ROBERTA BASILE/KONTROLAB /LightRocket via Getty Images)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s